

Prof. Univ. Dr. Mihai Juncar
Implant dentar predictibil: protocoale sigure, CBCT și protezare clară
Curs în limba română
Acest curs este pentru medicii care vor să realizeze implanturi dentare cu protocoale sigure și rezultate predictibile. Lucrezi cu instrumentarul corect, îți calibrezi deciziile pe baza CBCT, înțelegi managementul complicațiilor și treci clar prin bazele protezării pe implanturi și întreținerea pacientului.
Implant dentar
Analiză CBCT
Management complicații
Protezare pe implanturi
Cum arată structura cursului
În spatele cursului: experiență & inovație
Chirurg maxilo-facial
Invitat special
Prof. Univ. Dr. Mihai Juncar
Prof. Univ. Dr. Mihai Juncar este absolvent al Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, promoția 2006. Tot în anul 2006, ca urmare a concursului național de rezidențiat, a ocupat primul loc dintre cele trei disponibile la nivel național pe specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială. Din anul 2007 își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, la Secția de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială.
Începând cu anul 2008 este cadru didactic la Disciplina de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială a Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
A absolvit cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în anul 2010, pentru ca un an mai târziu să obțină titlul de doctor în științe medicale, ca urmare a finalizării tezei de cercetare intitulată „Supurațiile capului și gâtului și implicațiile lor sistemice”.
Din anul 2012 este medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială. Începând cu anul 2016 este conferențiar universitar și șef de disciplină Chirurgie Maxilo-Facială și Patologie Orală în cadrul Facultății de Medicină a Universității din Oradea. Începând cu anul 2017 este medic primar chirurgie orală și chirurgie maxilo-facială și conducător de doctorat.
UMF „Iuliu Hațieganu”
Chirurg maxilo-facial
Cluj-Napoca
Universitatea din Oradea
Domenii de interes și activitate
În urma activității de cercetare și a practicii medicale a publicat 37 de articole de specialitate. Dintre acestea, 11 articole au apărut în reviste indexate Web of Science, iar 26 se află în baza de date internațională. De asemenea, este autorul a 3 cărți de specialitate, publicate sub egida Editurii Medicale București.
Pe parcursul activității medicale și de cercetare a participat la numeroase conferințe de specialitate, unde a prezentat rezultatele obținute comunității medicale și științifice prezente la aceste conferințe internaționale.
A participat la mai multe proiecte de cercetare. Unul dintre aceste proiecte l-a condus în calitate de director de proiect, într-un alt proiect a avut rolul de responsabil de proiect, iar în cadrul celorlalte 3 proiecte la care a luat parte a fost membru în echipa de implementare.
Publicații științifice
Web of Science
Conferințe internaționale
Proiecte de cercetare
Sold-Out
Locurile la cursurile noastre sunt limitate pentru a păstra calitatea experienței. La acest curs, locurile sunt epuizate. Te așteptăm cu drag la următoarea ediție, care îți aduce cunoștințe practice, inspirație și conexiuni valoroase pentru tine și clinica ta.































